Bifează ingredientele pe măsură ce le pui în coșul de cumpărături.
Piccata este modul italian de a găti carnea, deci… cominciamo!
Taie 2 bucăți de piept de Pui Vegetarian pe jumătate. Asezonează cu 1 linguriță sare și ½ linguriță piper. Într-o farfurie, amestecă 100 g făină cu 50 g parmezan ras. Păstrează amestecul pentru mai târziu.
Încinge într-o tigaie 50 ml ulei de măsline și 30 g unt. Trece bucățile de pui prin amestecul de făină cu parmezan, iar apoi pune-le în tigaie la rumenit, 5-7 minute pe fiecare parte. Scoate puiul pe o farfurie.
Pentru sos, călește 2 căței de usturoi tocați, în tigaia unde ai gătit puiul. Toarnă 100 ml vin alb demisec și zeama de la jumătate de lămâie și lasă pe foc până când jumătate din cantitate se evaporă. Adaugă cealaltă jumătate de lămâie tăiată felii și 20 g unt, 1 legătură de pătrunjel tocat și 2 linguri de capere murate. Mai lasă 2-3 minute pe foc și apoi toarnă sosul peste bucățile de pui.
Buon appetito!