
1. Piure de cartofi cu trufe
Piureul de cartofi este un clasic. Îl prepari pentru ficățeii de pui, pentru friptură sau când ai poftă de ceva simplu și bun. Însă dacă vrei să ai lângă friptură o garnitură cu adevărat diferită ca gust și ca aspect, îți propunem o variantă îmbunătățită a piureului.
Piureul cu trufe se bucură de o mare popularitate printre garniturile meniurilor din restaurante, dar nu a spus nimeni până acum că nu îl poți găti și acasă. Așadar, încearcă-l!
Pentru această garnitură ai nevoie de cartofi fierți, trufe negre, unt, puțin ulei de trufe și sare. Obții un piure cremos și aromat pe care îl poți folosi și pentru un plating excepțional:
- așază o lingură de piure în centrul farfuriei și lovește-l cu dosul unei linguri, obținând un „splash” de piure,
- folosește un cuțit pentru a aplatiza piureul pe care îl pui pe farfurie pentru un aspect grafic,
- folosește un poș pentru a aranja piureul estetic și chiar pentru a desena diverse forme.
Pune meticulos friptura de pui lângă piure și bucură-te de preparat!

2. Sparanghel sotat la tigaie
O variantă light de garnitură pentru friptura de Pui Vegetarian este sparanghelul sotat în tigaie în puțin unt și cu un praf de sare. Rețeta este simplă și la îndemână și poate fi varianta câștigătoare atunci când te grăbești să termini garnitura. Durează aproximativ 15 minute și chiar merită.
Sparanghelul se pune într-o tigaie adâncă încălzită împreună cu untul topit, ținând tigaia pe foc mic până când începe să prindă o coajă arămie pe alocuri. Pentru extra aromă, poți adăuga ierburi aromatice sau usturoi zdrobit.
Pune sparanghelul pe un platou încăpător dacă nu vrei să îl distribui pe farfurii și invită-ți familia la masă! Pe cât de mult se bucură de friptura de pui, pe atât de încântați vor fi de garnitură.
3. Varză de Bruxelles la cuptor
Sună sănătos, așa-i? Chiar este. Lângă un pui cu multe proteine, gătit în mod sănătos la grătar sau la cuptor, se potrivește o garnitură la fel de nutritivă. 100 de grame de varză de Bruxelles conțin 45 de calorii, 3,38 g de proteine și 3,8 g de fibre dietetice.
Pentru a o prepara la cuptor, iată ce trebuie să faci:
- spală verzele și îndepărtează prima frunză dacă este ofilită. Cele mai mari, taie-le în două,
- pune-le într-un bol și asezonează-le cu ulei de măsline, sare și fulgi de chili,
- așază verzele într-un vas termorezistent având grijă să nu se suprapună,
- pune vasul în cuptorul preîncălzit la 180 grade Celsius timp de 20 de minute sau până când verzele prind o crustă arămie.
Din câțiva pași, garnitura pentru pui este gata. Gustul final al verzei de Bruxelles este ușor dulceag și fresh, perfect de combinat cu savoarea puiului.
4. Zucchini la grill
Orice papilă gustativă antrenată cu preparate dintre cele mai delicioase apreciază un zucchini bine gătit la grill lângă friptura de pui. Evident, poți suplimenta și cu dovlecei, vinete și ardei Kapia, pentru o garnitură mai bogată atât ca arome, cât și ca nuanțe.
Legumele se spală sub jetul de apă, se feliază și se asezonează cu sare. Le pui apoi în tigaia grill sau direct pe grătar și se întorc pe ambele părți. Se servesc lângă friptură asezonate cu oțet balsamic și câteva frunze proaspete de rucola.
O altă variantă este să gătești din zucchini la cuptor. Feliază-l rondele, taie și o ceapă și pune ingredientele într-un vas termorezistent, condimentând cu turmeric și chimen. Într-un bol separat prepară un sos cu miere, unt topit și fulgi de migdale, adaugă-l peste legume și pune tava la cuptor timp de 40 de minute. Obții o garnitură suculentă și aromată.

5. Conopidă coaptă cu tahini
Pentru momentele în care simți că ai nevoie de o aromă altfel la mesele tale, îți facem cunoștință cu o nouă garnitură de introdus în meniu: conopida la cuptor cu sos de tahini.
Are o textură cremoasă, ușor crunchy la suprafață și moale în interior, un gust savuros și se bucură de extra savoare din parte sosului de tahini.
Uite cum să prepari această garnitură:
- spală conopida și șterge excesul de apă cu un prosop de bucătărie,
- curăță frunzele și taie conopida în bucăți mai mici,
- unge o tavă pentru cuptor cu ulei de măsline și așază floretele de conopidă,
- presară deasupra usturoi granulat, piper și sare după gust,
- pune tava la cuptor timp de 30 de minute, până când conopida este rumenă la exterior,
- între timp, prepară sosul. Amestecă o lingură de tahini cu o lingură de zeamă de lămâie și 2 linguri de apă, adaugă puțină sare și omogenizează,
- scoate conopida din tavă, adaugă sosul deasupra ei și amestecă încet pentru a nu descompune floretele de conopidă.
Ca final touch, poți adăuga câteva fire proaspete de pătrunjel tocate mărunt deasupra garniturii.
6. Piure de cartofi dulci cu usturoi
Este o variantă la fel de bună ca prima recomandare, dar cu o aromă ușor americanizată datorită notelor dulci.
Piureul de cartofi dulci cu usturoi prăjit are o textură cremoasă și fină în același timp. Usturoiul prăjit adaugă o profunzime delicioasă și un gust ușor de nucă care completează dulceața cartofilor. Combinația de arome cremoase și dulci face din acest preparat o garnitură perfectă pentru a echilibra aromele savuroase ale fripturii de pui.
Aroma deosebită a acestui piure este dată de modul de gătire al cartofilor, nu prin fierbere, ci prin coacere.
Iată rețeta pe scurt:
- curăță și spală un cartof dulce mare și 5 căței de usturoi,
- așază cartoful și usturoiul într-o tavă de copt și adaugă 2 linguri de ulei de măsline și sare,
- lasă totul în cuptor 30-35 de minute,
- scoate legumele, lasă-le câteva minute să se răcească și transferă-le într-ul bol,
- pasează până obții o compoziție cremoasă. Adaugă un cub de unt și lapte cât să obții o textură pe gustul tău, suficient de fină.
Folosește același tehnici de plating și adaugă ceva verde deasupra piureului pentru aspect – pătrunjel, o crenguță de rozmarin sau rucola.

7. Mămăligă cu parmezan și cimbru
Pentru că nimic nu e mai bun decât un preparat tradițional românesc, îți prezentăm și o rețetă cu baze autohtone, însă îmbunătățită. Mămăliga, sau polenta cum a fost reinventată în străinătate, este una dintre cele mai cunoscute garnituri autentice românești. Dar cu parmezan în compoziție și puțin cimbru, iese deliciu.
Combină friptura de pui cu mămăliga cu parmezan și lasă-te învăluit de explozia de arome!
Există câte o garnitură potrivită pentru fiecare friptură de pui!
Prepară pe rând fiecare garnitură prezentată și diversifică-ți meniul cu fiecare friptură pe care o prepari! Doar puiul rămâne același.
Fie că alegi niște pulpițe dolofane de Pui Vegetarian gătite la grătar, fie că pui un pui întreg la cuptor ori că prepari la tigaie o friptură de copănele, garnitura este nelipsită. Experimentează, observă cum se combină aromele și care este varianta câștigătoare și bucură-te de pui așa cum se cuvine – cu garnitură delish!