Bifează ingredientele pe măsură ce le pui în coșul de cumpărături.
Ne place să credem că tradițiile românești vor bucura și generațiile următoare și vor duce mai departe tot ceea ce a conturat momentele în care ne mândrim că suntem români. Iar cum la baza tradițiilor românești stau bucatele atât de bune cum nici unde nu găsești, te îndemnăm să prepari și tu acasă, fie că o faci cu un twist modern, felurile de mâncare care nu lipseau din meniul bunicii. Când ai la dispoziție un pui galben, bine îngrijit și hrănit cum trebuie ai toate motivele să prepari bunătăți care duc mai departe gustul tradițional românesc.
Ficățeii de pui la cuptor se servesc calzi, alături de o garnitură pe măsura așteptărilor gurmanzilor care așteaptă să guste minunăția. Poți opta pentru orezuri, piureuri sau salate, în funcție de zona în care vrei să te îndrepți: comfort food cu tendințe tradiționale sau gourmet cu plating pretențios. E loc pentru amândouă, în funcție de ce garnitură adaugi.
Ca să mergi într-o zonă safe, îți propunem să îi savurezi lângă o salată fresh puțin acrișoară, în care dacă adaugi câteva semințe de rodie sau puține felii de măr verde, obții un preparat complet, nici prea simplu, nici prea complicat, dar cu o combinație de gusturi suficient de interesantă cât să te surprindă.
Încearcă și tu această rețetă cu Pui Vegetarian și bucură-te de ficăței fragezi și suculenți!
Acest organ al puiului poate fi considerat pretențios din cauza gustului său specific, care de unii poate fi considerat prea intens sau ușor înecăcios, însă dacă știi să îl gătești, obții o aromă delicioasă, cremoasă și o consistență moale, catifelată, căreia cu greu îi poți rezista.
Ficățeii au nevoie de puțin timp de gătire, nu necesită folosirea unor tehnici de gătit complicate iar procesul de gătire este destul de simplu: îi cureți, îi asezonezi, le pregătești un sos și îi pui în cuptor, tigaie sau grătar. Ce fac tu pe lângă ține de cât de mult vrei să îți pui la înaintare skill-urile și know-how-ul de bucătar. Din partea noastră, poți merge cât de departe îți dorești, căci baza preparatului va rămâne întotdeauna la fel de savuroasă.
Îți prezentăm în continuare câteva sfaturi de care să ții cont atunci când pregătești ficăței, astfel încât la final să ai în farfurie cel mai bun preparat pe care îi poți găti.
Gustul amărui al ficățeilor poate apărea dacă rămân resturi de vezică biliară pe ficăței, însă acestea pot fi înlăturate ușor cu un cuțit. După ce ai făcut acest pas, pentru a te asigura că nu rămân amari, pune ficățeii în lapte timp de 20-30 de minute.
Laptele taie gustul amar, dar și mirosul pronunțat de ficat. În plus, este marinada perfectă pentru ficat, deoarece ajută la frăgezirea acestuia.
Un truc musai de respectat este să aștepți până când ficățeii sunt complet gătiți înainte să îi asezonezi cu sare. Motivul este simplu: sarea pusă în timpul gătirii duce la întărirea ficățeilor. Și cum nimeni nu își dorește acest lucru, cel mai bine este să ai răbdare până când îți vezi ficățeii fragezi abia scoși din cuptor și abia atunci să revii cu sarea.
Celelalte condimente pot fi adăugate la început sau pe parcurs, fără să fii restricționat să aștepți un anumit timp. Când vine vorba despre condimente, alege aromele tale preferate, fie sub formă de ierburi aromatice proaspete, pudre sau prafuri.
Ficățeii de la Puiul Vegetarian, pe lângă că sunt proaspeți și bogați în nutrienți, fac echipă bună cu bucătarii iscusiți. Rămân moi când îi gătești, se combină perfect cu sosuri dulce-acrișoare și cu legume dintre cele mai variate și sunt numai buni de gătit atunci când vrei să ai parte de ceva diferit la masa de prânz.
Încearcă acest preparat și bucură-te din plin de beneficiile ficățeilor de pui! Rețeta prezentată folosește tehnici sănătoase de gătit pentru ca tu să poți absorbi din ficăței proteinele, vitaminele și mineralele. Consumă-i întotdeauna cu moderație.
Provenit de la pui crescuți ca la țară, hrăniți cu legume și cereale și îngrijiți cu mare atenție, ficatul de pui rămâne unul dintre cele mai nutritive organe ale acestuia. Include-l în rețetele tale culinare mai des pentru că își merită cu siguranță locul pe masa ta.