Produse folosite pentru această rețetă

Piept de pui fără os fără piele caserolă ATM

Chifteluțe de pui la cuptor – gata în jumătate de oră

  • Dificultate: UȘOARĂ
  • Timp de preparare: 30 min.
  • Cantitate: 6 porții


Chifteluțele de pui la cuptor sunt o adevărată delicatesă, gata în jumătate de oră, perfecte pentru a satisface rapid pofta de mâncare. Textura lor moale și suculentă la interior contrastează perfect cu exteriorul crocant. Gătite rapid și ușor, chifteluțele de pui la cuptor sunt soluția ideală pentru a răsfăța familia. 

Ingrediente

Bifează ingredientele pe măsură ce le pui în coșul de cumpărături.

De ce să gătești în stil tradițional cu Puiul Vegetarian

Ne place să credem că tradițiile românești vor bucura și generațiile următoare și vor duce mai departe tot ceea ce a conturat momentele în care ne mândrim că suntem români. Iar cum la baza tradițiilor românești stau bucatele atât de bune cum nici unde nu găsești, te îndemnăm să prepari și tu acasă, fie că o faci cu un twist modern, felurile de mâncare care nu lipseau din meniul bunicii. Când ai la dispoziție un pui galben, bine îngrijit și hrănit cum trebuie ai toate motivele să prepari bunătăți care duc mai departe gustul tradițional românesc.

Mod de preparare chifteluțe de pui la cuptor

Preîncălzește cuptorul la 200°C și unge o tavă pentru copt cu 1 lingură de ulei de măsline.

Într-un castron mare, toacă și amestecă 500 g de piept de Pui Vegetarian, 50 g de ceapă tocată fin, 2 căței de usturoi mărunțiți, 50 g de pesmet și 1 ou LaProvincia

Adaugă treptat 50 ml de lapte peste carne și amestecă până obții o compoziție omogenă. 

Condimentează amestecul cu 1 linguriță sare, 1/2 linguriță piper, 1/2 linguriță boia de ardei dulce și 1/2 linguriță boia de ardei iute. 

Formează chifteluțe mici din amestecul de carne și așază-le în tava unsă.

Coace chifteluțele în cuptor timp de aproximativ 20 de minute sau până când devin aurii și gata de servit. 

După ce sunt gata, servește chifteluțele de pui la cuptor cu garnitura preferată și sosul favorit. 

Poftă bună!

Crescuți în zona Horezu, trimiși în câmpul urban.